Author Archives: parereablondei

Creditul vine muncind!

Standard

AVBS-CREDIT1

Dăm examene în fiecare zi. Fie că le dăm la şcoală, la serviciu, acasă, în relaţiile cu prietenii sau partenerii de afaceri. Fiecare pas pe care îl facem reprezintă un examen. Un pas greşit? Credit în minus în faţa celorlalţi. Aşa e în viaţă, nu ai ce-i face.

Am deschis acest blog din pasiunea de a scrie. Asta fac în fiecare zi, dar uneori nu scriu doar despre ceea ce îmi place. Aşa e-n tenis, nu? Am intrat în blogosfera de una singură. Nu m-a ajutat nimeni, nu m-a împins nimeni de la spate şi nimeni nu m-a îndrumat. Nu aveam o nişă aleasă. Nu o am nici azi… Scriu despre ceea ce simt, trăiesc, îmi pun întrebări şi uneori primesc răspunsuri.  Azi a apărut un cititor fidel. Mâine altul. Cine ştie? Poate, dacă mă ţin de treabă, peste un timp vor fi sute sau chiar mii.

parteneri-1

Să obţii credit în acest domeniu e foarte greu. Uneori pare chiar imposibil. Trebuie să te dedici în totalitate. Trebuie să te porţi cu un blog exact aşa cum te porţi cu un credit bancar. Nu ţi-ai plătit ratele? Nasol… Altul nu mai vezi degrabă. Ajungi un zero în sistemul financiar-bancar. Asta dacă ar fi să facem o comparaţie între creditul ca blogger şi cel luat de la bancă.

Un blog te reprezintă. E personalitatea ta extinsă. Extinsă în cuvinte, trăiri păreri şi simţiri. Acolo îţi aşterni ce îţi trece prin cap, te dezgoleşti de scuturi în faţa tututot cititorilor tăi. Vrei să fie mulţi? Ai de muncit! Nu e de ajuns să scrii corect. Asta o învăţăm în şcoală. În urma ta însă trebuie să rămână ceva. Un sens al cuvintelor tale. O idee, un gând şi poate o doză de inspiraţie pentru cei care îţi parcurg textele. Atrage-i cu ceva şi vor rămâne cu tine. Însă… e riscant. Orice pas greşit îţi poate ruina într-o clipă absolut tot ce ai construit.

Personal, mi-ar plăcea să mă implic în campanii umanitare. Nu vreau să salvez balenele, că nu am cum. Îmi doresc pacea în lume dar ştiu că de una singură nu am cum să o obţin. Însă paşii mici se pot transforma în paşi giganţi şi cine ştie? Cu o doză de credibilitate obţinută, umăr la umăr cu cei care gândesc ca mine, cred că se pot întâmpla minuni în lume. De la un copil care nu va mai fi nevoit să cerşească la colţ de stradă şi până la îmbunătăţirea sistemului medical sau de învăţământ, cred că se poate realiza orice.

Uneori ar fi bine ca pentru un blogger începător să fie cineva acolo să-l ajute. Să-l îndrume. Să îi dea o direcţie. Cred că ar fi mai simplu. La fel cum e în sistemul bancar. Vrei un credit pentru casă. Bun. Unde te duci? Stai pe canapea în garsoniera ta închiriată, cu zeci de pliante în mână de la diferite bănci şi nu ştii ce să alegi. În acest domeniu ai aliaţi redutabili. Dai o fugă la AVBS şi dispui gratuit de tot ajutorul de care ai nevoie. Atât le spui: vreau să îmi cupăr casă şi în cel mai scurt timp ei îţi pun în faţă cea mai avantajoasă ofertă de credit pentru prima casă sau  credit ipotecar. Ei obtin credite romanilor pe bandă rulantă. E un lux care nu costă! Dacă eşti curat ca lacrima, nu ai datorii şi în sistemul financiar-bancar eşti un posibil client onest şi serios, obţii credit rapid. Cât ai clipi, chiar!

 

Ce bine ar fi să fie la fel de simplu şi în blogosferă… Dar nu e.

Nu am cum să fac minuni şi să întorc lumea bloggerilor cu susul în jos într-o secundă, într-o lună sau poate chiar într-un an. Citesc bloguri care mă inspiră  şi poate într-o zi am să obţin destul credit, astfel încât să inspir şi eu la rândul meu. Până atunci fac paşi mici dar siguri. M-am înscris la Spring SuperBlog şi mi-a pus ambiţia să duc concursul la bun sfârşit. Mă înscriu în competiţie din 2013 şi niciodată, dar niciodată nu am scris la toate probele. De data aceasta am pus un pariu cu mine. Întâi trebuie să obţin credit în ochii mei şi apoi să am pretenţia să îl obţin de la alţii.

Acest articol a fost scris cu sinceritate pentru Spring SuperBlog 2016

Eficienţă şi răsfăţ în timp record

Standard

depilatoare

De curând m-am transformat în mamă, ceea ce îmi ocupă tot timpul şi în plus de asta mai am şi un serviciu solicitant pe cap. Ba mai mult, mai vine şi vara cu paşi repezi şi eu sunt femeie. Asta înseamnă că printre picături, nu ştiu care şi cum să le găsesc, ar trebui să îmi acord şi mie puţin timp. Mai o manichiură, mai o pedichiură, un coafat, o mască pentru faţă că deh… nu mai am 20 de ani şi cel mai tragic dintre toate, epilatul. Doamne, cât îl urăsc, Doamne! Dacă aş putea să găsesc o soluţie în care să mă bag până la gât şi cât ai zice peşte să scap definitiv de tot părul, pe veci, aş face-o fără să mă gândesc o clipă. Cum încă nu s-a inventat aşa ceva, recurgem la ce avem, dar hai, să fie rapid, bun şi să nu pierd prea mult timp, pentru că nu îl am!

La saloanele de înfrumuseţare am renunţat de multă vreme. Am oroare de epilatul acolo pentru că cine ştie cum mă prinde pe picior greşit schema epilatului şi încep să ţip ca nebuna. Nu, nu, nu e de mine. Înainte să vină piticul în viaţa noastră nu eram aşa panicată vis-a-vis de problema asta. Timp îmi găseam. Foloseam epilatorul sau ceara fără să mă uit la ceas disperată. Ei… acum situaţia s-a schimbat. Read the rest of this entry

Finisajele, o “artă” distractivă

Standard

Mă declar specialistă în decoraţiuni, mă declar cu succes propriu-mi designer de interior. Cum aşa? Păi foarte, foarte simplu. Vă invit să îmi furaţi din talent.

Ca tot omul mi-am cumpărat o casă. Era aşa cum o visasem: geamuri mari, camere spaţioase, nimic înghesuit, o curte mică, dar cochetă.  Când am văzut-o prima oară, am încercat să fac abstracţie de toate distrugerile pe care le-a suferit, am tras adânc aer în piept si mi-am zis: fac eu casă din tine!

Ei… cu tot aerul tras în piept, când m-am văzut cu cheile în mână şi m-am uitat pe calendar şi mi-am dat seama că am la dispoziţie două săptămâni să o fac locuibilă, parcă m-a luat puţin panica. Parchetul era spart peste tot şi umflat în mijlocul sufrageriei. Pardoseala din baie şi bucătărie arăta exact ca după război, pereţii erau jalnici şi geamurile alea mari şi superbe erau cam… porno. Cei care au locuit înainte acolo nu s-au gândit  că ar avea şi ele nevoie de veşminte gen: perdele sau draperii.

Am tras din nou adânc aer în piept şi m-am pus pe căutat. Vroiam sa cumpăr marea majoritate a lucrurilor din acelaşi loc, ca să nu fac zece mii de drumuri. Aveam nevoie de un magazin cu de toate şi aşa i-am găsit, navigând pe facebook, pe cei de la Diego. Am descins la ei şi am dat peste nişte oameni foarte drăguţi dispuşi să mă ajute. Cred şi eu… Să vezi o blondă cu un copil după ea căutând parchet şi pardoseli, iarbă artificială şi traverse nu e o imagine de fiecare zi, nu? Glumesc, evident. Am făcut o alegere minunată că am mers acolo. De la oamenii aceia foarte drăguţi am aflat că pot să îmi cumpăr tot ce am nevoie, cu reduceri foarte mari. Au implementat un sistem de card de fidelitate pe care îl poate obţine oricine, chiar şi de acasă. E suficient să faci o cere la ei pe site şi treaba e rezolvată. Cu acest card poţi să beneficiezi de reduceri chiar şi de 50% la foarte multe produse. Plus, eşti anunţat de fiecare dacă când mai apare o promoţie.

shutterstock_63207913

“Cool”, mi-am zis. Nu am stat pe gânduri şi mi-am făcut şi card. Apoi a început distracţia. Ce să aleg, ce să aleg????

În primul rând aveam nevoie de parchet pentru 4 camere plus o bucătărie şi un hol. Nu era uşor deloc. Dintre atâtea modele tare greu mi-a fost să mă decid… Pe lângă faptul că sunt femeie mai sunt şi în zodia balanţei. Vă daţi seama…

După lungi dezbateri cu mine însămi am decis să pun în dormitor un  parchet laminat de o culoare mai închisă. Vroiam să fie în contras cu mobila care este în tonuri foarte deschise. Dar de care să alegi, că la Diego au de toate: pentru uz casnic cu trafic redus, mediu, intens, de birou, de… tot ce îţi poate trece prin cap. Ok… pentru dormitor am ales unul pentru trafic redus, că deh… nu te perinzi toată ziua în jurul patului, nu?

5996285586023-laminalt-padlo-woodstep-dynamic-click-8mm-80370-dower-tolgy-enterior-01

Urma sufrageria. Trebuia să aleg ceva WOW, că doar acolo aveam să îmi petrec majoritatea timpului şi tot acolo aveam să îmi primesc şi musafirii. Am mers tot pe parchet laminat, dar de data aceasta, unul pentru uz profesional cu trafic de birou. Da, da, vroiam să reziste, să arate de să-ţi ia ochii şi să nu-mi fac griji că va trebui să îl schimb rapid. Şi la aşa un parchet mişto trebuia să accesorizez şi geamurile alea frumoase. M-am pierdut printre perdele şi draperii. Eram fascinată de modele şi culori şi pentru că îmi era atât de greu să mă decid, îmi venea să închid ochii şi să pun mâna la întâmplare pe un model. Până la urmă am ales ceva mai ieşit din tipare şi tare-mi place.

Eh… dar perdelele astea minunate nu stau ele, aşa… singure… Mi s-a recomandat să cumpăr şi galerie şi şină pentru perdea. Păi nu am luat eu? Ba da, am luat! Pentru toate încăperile din casă. Mi-au fost recomandate dimensiunile potrivite, deasemenea şi culorile în funcţie de perdelele şi draperiile alese.

A urmat camera celui mic. Aici ne-am distrat cel mai bine. Am pus un parchet rezistent, perdele drăguţe foc, el şi le-a ales şi am decis împreună să colorăm pereţii. Nu aveam noi timp de pictori şi alte nebunii, aşa că am ales un tapet care îţi pune instant un zâmbet pe buze.

5996285404549-tapeta-kids-93555-2-baglyos-enterior-01-604x430.jpg

Ce mai? Nici nu îi mai vine să iasă din cameră. Şi-a ales şi un covor drăguţ, aşa că gata! copilul e mega fericit! Buuun… odata el liniştit şi tare ocupat mi-am continuat treaba, că n-aveam timp de stat. Aveam o problemă cu bucătria. Nu aş fi pus parchet pentru că ştim ce se poate întâmpla acolo… Aşa că cei de la Diego mi-au recomandat o pardoseală rezistentă la apă. Era cea mai fiabilă, arăta şi bine şi mă scutea de o grămadă de bătăi de cap. Modele am găsit cu duiumul, dar până la urmă am ales ceva simplu şi de mare efect, zic eu. Un model cu tentă rustică, ideal pentru un trafic intens. Iar la mine în bucătărie zici că e gară…

5996285438506-lvt-artline-wood-2mm-31760492-bamba-enterior-01

Am cumpărat şi pentru bucătărie galerie şi şină pentru perdea, perdele drăguţe şi am decis că aleg şi aici tot tapet. Nu aveam chef să mânjesc toată casa cu lavabil, aşa că am răsfoit modelele şi am tapetat aproape tot. Bucătăria am făcut-o veselă, dormitoarele într-un stil ceva mai clasic, iar sufrageria bună să te îndrăgosteşti de ea.

Ce-i drept e că ne-am distrat tare bine la cumpărături şi nu a fost “de sărit în apă” nici când ne-am apucat de “şantier”. Cei de la Diego au un pachet de servicii excelent. Pracic, te ajută cu absolut orice. Mi-au modificat perdelele şi draperiile la dimensiunile dorite, mi-au adus toată marfa acasă la un preţ foarte avantajos şi cum am spus pe tot parcursul articolului, m-au ajutat să iau cele mai bune decizii şi mi-au recomandat produsele potrivite pentru cerinţele mele. Am fost foarte încântată de rezultat şi o vreme m-am bucurat de ce realizasem. Până într-o zi când mi-am dat seama că un copil, plus serviciu, plus muncă adusă şi acasă nu îmi vor permite niciodată să mă ocup şi de petecul de grădină din spatele casei. Buuun… Nu puteam să o las în paragină, mai ales că este un loc ideal de relaxare şi petrecut puţinul timp liber. Când vedeam că jucăriile lui fii-miu zac printre buruieni şi mici petice de iarbă uscată, m-a luat capul. Du-te, blondo, înapoi la Diego şi zi-le că nu pleci de acolo fără o soluţie. Am fost şi nici nu am venit acasă cu mâna goală. Oamenii, la fel de drăguţi, mi-au umplut curtea cu iarbă artificială. Am găsit-o şi la reducere, noroc cu cardul de fidelitate.

Gata, misiune îndeplinită! Momentan… Căci am pus ochii peste nişte covoare de le visezi noaptea. Sau să iau mochetă?… Hm… mă mai gândesc.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

 

 

 

 

Un da pentru vecie

Standard

Salon-Ador-6-300x200

Au avut o relaţie complicată. Presărată cu despărţiri, împăcări, divergenţe, rar pe aceeaşi lungime de undă. Într-un final s-au hotărât să se căsătorească. Au antamat sală, biserică, au dat invitaţii, vreo 300 şi în ziua nunţii el nu a mai apărut. Zici că a intrat în pământ. A fost cu lacrimi, a fost durere şi zeci de mii de întrebări fără răspuns. Şi-a luat gândul că-l va mai vedea vreodată. Se gândea că a fugit cu vreuna după petrecerea burlacilor. Că a plecat pe jos în jurul Pământului sau chiar că a intrat la închisoare. Nimeni nu mai ştia nimic de el.

După vreo lună, la uşa ei au început să apară curierii de flori. Sute de flori, mii. Mesaje prin care îşi cerea iertare. Motive invocate pentru laşitatea lui. Îi fusese frică. Se panicase. Rău de tot. Cu timpul l-a iertat pentru că îl iubea prea mult. Au continuat să rămână iubiţi şi niciunul n-a mai îndrăznit să pomenească măcar despre marele pas ce trebuiau să-l facă. Marele pas ce s-a transformat în cel mai mare eşec de până atunci.

El nu putea dormi liniştit. Era bărbat, nu tufă. Cum a putut să fugă? Cum a putut să se facă de râs? Cum aşa? El? El care ar fi trebuit să dea dovadă de bărbăţie, de putere, de încredere? Trebuia să se revanşeze. A cerut-o din nou. Ea, cum era şi firesc, s-a speriat. A zis da cu jumătate de gură şi a pus o condiţie. Dacă e să se căsătorească de-adevăratelea, o vor face ei şi doar ei. Martori le vor fi primii oameni întâlniţi pe stradă, sau secretara de la primărie. Vroia să-i devina soţie, dar nu ar mai fi putut să suporte încă o dată ruşinea vreunui eşec. El ştia că acum ori niciodată o va putea face doamna lui. Vroia ca totul să fie memorabil. A ticluit planuri, a răstălmăcit idei şi s-a decis că pentru femeia visurilor lui trebuie să redevină în ochii ei şi ai lui, bărbatul de care ea s-a îndrăgostit: încrezător, puternic, romantic, omul care-i poate oferi şi luna de pe cer.

Avea nevoie de un loc magnific. Un loc pe care nu îl întâlneşti peste tot. Un loc în care el şi ea puteau să îşi unească destinele şi să-şi aducă aminte cu emoţie, mereu de acel moment. A ales un salon de nunta ca-n poveşti. Deja ştia şi cum se vor întâmpla lucrurile. Vroia să iasă din tipare. Aveau să se căsătorească civil şi religios lângă piscină. Îi va spun  că martori le vor fi chelnerii, iar domnişoare de onoare, dacă va vrea, ar putea să-i fie doamna de la recepţie şi o menajeră. Nu conta. A vizitat salonul şi a ştiut că acolo se pot face minuni.

Salon-Toujours-lAmour-15-300x199

Ziua cea mare se apropia cu paşi repezi. El era copleşit de emoţii, dar emoţii constructive. Vroia ca totul să iasă perfect. Anunţase familiile, prietenii, unii chiar l-au luat în râs, dar nu s-a lăsat impresionat. Planul era făcut. De pregătirile locaţiei nu îşi făcea griji. Ştia că are de a face cu prifesionişti, aşa că meniul, aranjamenteleşi întreg desfăşurătorul nunţii l-a stabilit cât ai zice…”dragoste”.

Stabiliseră să îşi jure iubire eternă pe 19 iunie. Era o sâmbătă. Avea să fie o sâmbătă doar a lor. S-au îmbrăcat dichisit, fiecare cu ce avea mai frumos. Nu au ales ţinutele tradiţionale… nu avea sens. Urmau să fie doar ei şi dragostea lor. Spre seară au ajuns la Salon du Mariage Toujours l’Amour. Era o linişte romantică. Candele aprinse peste tot, piscina luminată, un pian trona în mijlocul ei pe o platformă, o arcadă cu flori era amenajată lângă apa limpede. Acolo aveau sa-şi spună marele DA. Emoţiile au copleşit-o când a văzut frumuseţea locului. Căldura serii nici n-o mai simţea. O luaseră frisoanele fericirii când în jurul ei vedea doar frumos. I-au căzut ochii pe o masă înbelşugată cu preparate de care nici măcar nu mai văzuse. Avea doar doua scaune, flori multe şi era înconjurată de ghirlande de beculeţe discrete. Imaginea i se părea desprinsă din poveşti. Au înaintat timizi spre arcada cu flori. S-au întânit cu ofişerul stării civile şi în scurt timp aveau să devină soţ şi soţie. Ea nu şi-a dat seama că martorii nu erau prezenţi. Se uita după chelneri, aşa cum stabiliseră. Primul întâlnit avea să le fie martor, nu? Nu era nimeni. Ofiţerul stării civile nu era panicat dar nici nu îşi aduna hârtiile să plece şi să-i lase să se bucure doar ei de moment.

L-a văzut pe el total relaxat şi… nu înţelegea nimic. Atunci a luat-o de mână şi a invitat-o la dans. La pian se aşezase un bărbat, nu îl văzuse mişunând pe acolo…

Salon-Toujours-lAmour-3-300x199

 

Au avut parte de cel mai romantic moment. Erau soţ şi soţie, iar acesta era primul lor dans. Nu mai conta nimic în jurul lor. Auzeau doar muzica, adierea vântului şi inimile lor. Totuşi lipsea ceva. Pentru ea, lipsea ceva. Îi era dor de Ioana, Eliza, Magda şi Cristina. Îi era dor de prietenele ei. Le-ar fi vrut acolo. Îi era dor de tata, de mama, de fratele ei. Îi vroia şi pe ei acolo. Asta era. Şi-a luat gândul şi a decis să se bucure de moment. La un moment dat s-a trezit din visare, visarea aceea dulce din braţele lui într-un ropt de aplauze. Şi-a ridicat ochii din ochii lui şi s-a uitat în jur. Era şocată. Între luminile înşirate perfect în jurul piscinei şi a locului magnific distingea siluete cunoscute. Multe. Foarte multe. Oameni îmbrăcaţi frumos, zâmbitori, fericiţi. Erau toţi ai lor. Erau acolo, pentru ei. Aplauzele au continuat minute în şir. În scurt timp s-au găsit şi martorii care să semneze pentru ei.

Dar unde erau mesele pentru invitaţi? Nu primeau nimic de mâncare? Veniseră doar să îi aplaude? Suprizele continuau însă pentru ea. Proaspătul soţ a luat-o de mână şi a condus-o spre o sală. După nişte draperii somptuoase se distingeau lumini fantastice. Se întrezăreau culori calde, locul emana pur romantism. Când au intrat, toţi au rămas fără grai. El se întrecuse pe sine. Alesese tot ce era mai frumos pe lume. Un pachet ultra all-inclusive! Florile le-au luat ochii, mesele aranjate i-au lăsat fără grai, ringul de dans absolut imens parcă îi intimida.

Salon-Toujours-lAmour-30-300x199

Petrecera a fost absolut fabuloasă. S-a dansat până în zorii zilei şi nimeni nu vroia să plece. Nici nu ar fi avut de ce… Nunta trebuia sa fie o poveste. Povestea lor! El s-a ocupat şi de asta. Locuri de cazare erau din belşug, aşa că le-a antamat pe toate. Şi-a tratat invitaţi şi mai ales mireasa, într-un stil regesc. Meniul a fost din cale afara de bun. Spectacolul le-a luat ochii. Barmanii făceau jonglerii, cocktailurile curgeau râuri, râuri, muzica nu îi lăsa să stea pe scaune, iar piscina devea tot mai tentantă. Nu e de mirare că noaptea s-a încheiat acolo, cu haine aruncate pe margine, pantofi pierduţi prin verdeaţă şi artişti cântând frenetic melodiile lor preferate.

Nunta a fost într-adevăr o poveste. O poveste cum puţini au parte, însă locul şi tot ce au avut la dispoziţie au făcut ca totul să devină posibil. Dimineaţă au rpmas singuri, pe marginea piscinei. Li se părea că tot ce au trăit în ultimele ore a fost un vis. Un vis frumos. Însă verighetele lor erau martorii ca totul a fost cât se poate de real. Şi-au jurat să se iubească veşnic. Ea, i-a mulţumit pentru tot. A transformat-o în doamna lui, iar el a redevenit bărbatul de care ea s-a îndrăgostit.

Salon du Mariage Toujours l’Amour e locul în care se îndeplinesc visuri. E locul în care se clădesc amintiri unice, e locul în care se scriu în suflet şi minte poveşti. Poveşti ce se scriu o dată, pentru totdeauna.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBLog 2016.