Eficienţă şi răsfăţ în timp record

Standard

depilatoare

De curând m-am transformat în mamă, ceea ce îmi ocupă tot timpul şi în plus de asta mai am şi un serviciu solicitant pe cap. Ba mai mult, mai vine şi vara cu paşi repezi şi eu sunt femeie. Asta înseamnă că printre picături, nu ştiu care şi cum să le găsesc, ar trebui să îmi acord şi mie puţin timp. Mai o manichiură, mai o pedichiură, un coafat, o mască pentru faţă că deh… nu mai am 20 de ani şi cel mai tragic dintre toate, epilatul. Doamne, cât îl urăsc, Doamne! Dacă aş putea să găsesc o soluţie în care să mă bag până la gât şi cât ai zice peşte să scap definitiv de tot părul, pe veci, aş face-o fără să mă gândesc o clipă. Cum încă nu s-a inventat aşa ceva, recurgem la ce avem, dar hai, să fie rapid, bun şi să nu pierd prea mult timp, pentru că nu îl am!

La saloanele de înfrumuseţare am renunţat de multă vreme. Am oroare de epilatul acolo pentru că cine ştie cum mă prinde pe picior greşit schema epilatului şi încep să ţip ca nebuna. Nu, nu, nu e de mine. Înainte să vină piticul în viaţa noastră nu eram aşa panicată vis-a-vis de problema asta. Timp îmi găseam. Foloseam epilatorul sau ceara fără să mă uit la ceas disperată. Ei… acum situaţia s-a schimbat. Ma bucur dacă am timp să îmi spăl părul liniştită sau dacă apuc să îmi fac unghiile. Cum nevoia te învaţă orice ai face, am aflat că salvarea tot de la Farmec vine. Tot de aici a venit şi salvarea mea pentru un ten frumos, pentru o piele catifelată şi pentru un păr strălucitor. Ce mai? Sunt fanul lor numărul unu. Aşa se face că în disperare de cauză le-am verificat siteul şi am aflat că tocmai au lansat o gamă noua de produse pentru epilare. Despre ce o fi vorba? Printr-o scurtă răsfoire pe site, aflu că epilatul este posibil acum în doar trei minute. Vis, vis, is şi iar VIS!!

depilatoare

Nici nu stau pe gânduri şi mă uit să văd ce mi s-ar potrivi mai bine. Până la urmă am decis să încerc crema depilatoare rapidă deşi nici cea pentru piele normala nu as fi refuzat-o. Prima mi-a plăcut în primul rând pentru cum se numeşte şi e lesne de înţeles de ce… iar în al doilea rând pentru că este îmbogăţită cu ulei de argan ceea ce este absolut minunat.

crema-depilatoare-rapida

Buuun… Cum nu prea am timp să merg nici la cumpărături, Farmec s-a gândit la femeile ca mine şi ne oferă posibilitatea să le cumpărăm de pe site. Am pus crema depilatoare în coş şi aia a fost. În două zile îmi bătea curierul la uşă. Perfect!

Mândră nevoie mare, o duc în baie şi mă întorc la piureurile mele. Trebuia să termin mâncarea rapid pentru că se apropia ora de plecare la serviciu şi piticul cu foamea nu se împacă prea bine…  Brusc mă izbeşte revelaţia minune. Păi nu era vorba că epilatul durează acum doar trei minute? Păi aşa era vorba. Mă uit la legumele mele care erau aproape gata, dar fug în baie şi mă răsfăţ cu noua achiziţie. În două minute eram gata “cremuită” şi înapoi la cratiţă unde-mi şade bine. Scot legumele, le pun la scurs şi răcit, pregătesc bolul de mâncare, blenderul, spăl oala şi mai răspund şi la vreo două sms-uri urgente. Cele trei minute s-au scurs şi eram nerăbdătoare să văd rezultatul. Nu vă imaginaţi că nu mă mai epilasem de vreo două luni… Nu! Nici nu mă gândeam că va face vreo minune crema că… nu prea avea ce să facă, dar ce să vezi? Exact cum am citit pe site s-a şi întâmplat. Dispar şi fierele foarte scurte. Asta numesc eu eficienţă, domnule! Să nici nu ştii când ţi se întâmplă minuni pe corp. În plus, pielea mea era atât de fină şi de catifelată de nu îmi venea să cred. Efectul WOW chiar există!

 

Şi uite aşa, în doar 3 minute pot să fac de toate. De la gătit, călcat, coafat, strâns jucării prin casă ori vorbit la telefon, trimis e-mailuri sau spălat vase, totul îmi e la îndemână. Nu mai trebuie să stau nemişcată, nu mai trebuie să îmi fac planuri de viitor pentru un simplu epilat şi acum parcă nici nu îl mai urăsc aşa de tare. Nu mă mai încurcă.

Mulţumesc, Farmec!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

 

One response »

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 15. Ce poți face în 3 minute?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s